Orice transmisie de date are nevoie de un mediu prin care să propage semnalul. Pentru reţelele cu fir utilizăm cablul de cupru pentru semnale electrice (în diverse forme: UTP, STP, Coaxial a¦ toate acestea într-un topic viitor) sau fibră optică pentru semnale optice. Dar WLANurile operează cu semnale radio, care se pot propaga fără probleme prin aer. Undele trec şi prin diverse obstacole (cum ar fi pereţii) oferind o arie mare de acoperire.
Pentru fiecare tip de reţea (fie că e PAN, Personal Area Network, LAN, Local Area Network, MAN, Metropolitan Area Network, sau WAN, Wide Area Network) putem trasa nişte tehnologii folosite, de la Bluetooth până la 3G. Fiecare are o anumită distanţă maximă de operare şi o anumită viteză şi este folosită în diverse aplicaţii distincte. Dar cum o poză este cât 1000 de cuvinte, să ne uităm pe cea de mai jos:
Este important să calculăm costurile totale când facem un design de reţea, iar un impact mare îl reprezintă design-ul şi construcţia clădirilor. De exemplu pereţii pot fi făcuţi din diverse materiale ce pot atenua semnalul mai mult sau mai puţin. LAN-urile vor deveni o mixtură de sisteme cu fir şi fără fir, depinzând de diverse situaţii. În companiile mari, nucleul şi nivelul de distribuţie se vor baza pe fir (fibră sau cupru), iar nivelul cel mai apropiat de utilizator, cel de acces, va beneficia de evoluţia wireless-ului.
Tehnologiile wireless (în general) au apărut de ceva vreme, fie că vorbim de radio-uri, televiziune, sisteme radar, aparate controlate de la distanţă, telefoane mobile şi multe altele. Orice tehnologie wireless are câteva tipuri de parametrii, listaţi mai jos:
1.Frecvenţa (de la Hz la GHz)
2.Puterea (de la sub un mw la peste sute de mii de W)
3.Bandwidth-ul (Narrowband până la Wideband)
4.Tipul de dialog (Simplex sau Duplex)
5.Raza semnalului (de la sub 30m până la mii de km)
6.Tipul semnalului (Analog sau Digital)
7.Aplicaţii (fixe sau mobile)
8.Viteză de transfer (de la câţiva Kbps până la peste 10 Mbps)
9.Costul (de la foarte ieftin la extrem de scump)
Celularele au apărut prin anii 1940 dar abia după ce tehnica a avansat şi s-a ieftinit au ajuns populare în rândul “maselor”.De unde vine termenul de celular? De la faptul că serviciul de telefonie este realizat cu ajutorul unor celule, fiecare corespunzând unei anumite arii geografice. Fiecare celulă are un dispozitiv de transmisie şi recepţie şi de asemenea o staţie ce se ocupă de managementul dispozitivului. O celulă mai conţine şi un turn, antene şi o legătură cu un switch numit MTSO (Mobile Telecommunications Switching Office). Rolul acestuia din urmă este să:
1.Conecteze abonaţii ce folosesc telefoane mobile cu cei ce le folosesc pe cele fixe;
2.Autentifice clienţii ce folosesc telefoane mobile înainte să apeleze un număr;
3.Transfere apelul la o altă celulă în caz că cel ce foloseşte un mobil intră într-o zonă adiacentă.
Reţelele de celulare folosesc un principiu numit refolosirea frecvenţei. Mai pe româneşte, în loc să folosim o staţie imensă (ce şi consumă multă energie) pentru o zonă mare când putem împarţi zona în arii mai mici, fiecare având câte o staţie care, după ce că nu consumă aşa de mult, poate folosi aceeaşi benzi de frecvenţă ca şi celelalte.
Rutine complexe de semnal se ocupă de plasarea apelurilor, de cereri şi de transferul apelului de la o celulă la alta, ele numindu-se handover-uri şi roaming.
Dar de ce am menţionat despre celulare? Deoarece şi WLAN-ul se bazează pe principiile telefoniei mobile, folosind mai multe access points (puncte de acces) mici, cu consum de energie redus, pentru a mări aria de acoperire şi rata de transfer.
Articole similare:
